Tehnici clasice de transpunere si lucrul cu marmura

“-Marmura e piatra pretioasa -Istoria si cultura multor civilizatii e scrisa in acest nobil material !”

-In decursul miilor de ani piatra, marmura si granitul au constituit baza civilizatiilor puternice ce se edificau strategic si organizat prin constructii de drumuri, poduri, apeducte, arene, temple…etc. Proprietatile fizice ale acestor minerale au permis utilizarea lor aproape in toate scopurile; -de la materiale de constructiii, la obiecte de cult si podoaba. Marmura, piatra si granitul -fiecare  material cu specificitatea lui si o abordare singulara daca ne referim la modalitatea de lucru, -prelucrare prin taiere si slefuire. Caracteristicile fizico-chimice fac diferenta dintre aceste minerale.

Piatra e un calcar relativ moale pentru prelucrare  cu o discreta rezistenta la factorii de coroziune ambientali, de climat si de timp.

Marmura, un carbont de calciu in mare parte o cunoastem ca fiind alba si folosita pentru sculptura, insa diversitatea acestui mineral e foarte bogata si prin continutul de diferiti oxizi face ca paleta cromatica a marmurelor sa devina la fel de bogata ca multitudinea de culori de pe paleta unui pictor. In general marmura e mai dura ca piatra si are cristalul de marimi diferite in functie de tipologia si proprietatile geologice ale zonei de exploatare; (ex. Ruschita, Carrara si Paros).

Granitul e un mineral extrem de dur si asta datorita conglomeratului si cristalelor de quartz din compozitie, pastreaza lustrul si are o rezistenta deosebita in timp. In stare bruta (netaiat / slefuit) granitul este de un gri modest-banal, insa odata lucrat si lustruit granitul scoate la iveala un spectacol de culoare in functie de tipul de oxizi care-i definesc culoarea. (ex. Porfirul egiptean, Albastrul de Macauba, Labradorit …etc.) Prelucrarea acestor minerale se face azi in cadrul unor ateliere bine utilate tehnologic, dotate cu masini c.n.c. pe linia de productie; -e vorba de industria marmurei care se dezvolta progresiv in Italia dupa anii ’50  in regiunea Massa-Carrara. Extractia marmurei se face eficient, curat, nici vorba de praf, explozii sau acele carele cu boi din fotografiile de epoca. Azi se foloseste firul diamantat, taierea se face cu apa, iar transportul cu camioane conduse de maestri ai drumului de munte, ca te miri cum este posibil… In contrast cu aceasta realitate, la mica distanta de zona industriala si de cariere se afla Pietrasanta, localitate cocheta si „nobila de la 1841” numita si „Mica Athena”. Aceasta mica comuna -pentru ca nu se poate numi oras in sensul general acceptat a devenit de ceva timp „paradisul sculptorilor” dintr-un simplu motiv, si-anume; „manuffati d’arte” adica manufactura…lucru la mana.

Un atelier care se respecta e un atelier destul de incapator, cu acces larg-generos, cu un paviment solid si un tavan inalt cu luminator spre nord astfel incat soarele sa nu patrunda cu brutalitate. E necesara o macara rulanta ce poate transporta piese pe toata aria de lucru, un gater cu lama sau fir diamantat pentru taierea blocurilor…si multe altele. Pana nu demult, ucenicia intr-un atelier de pietrarie din Toscana se facea in etape progresive unde novicele sau “l’alievo” (cel ce dorea sa devina pietrar) avea sa parcurga pentru o perioada de timp diferite obligatii si lucrari ce-l vor pregati treptat pentru orice tip de provocare, simpla ca o scrumiera sau complexa ca o “Pieta”. E perioada in care conform aptitudinilor, ucenicul se va consolida pe un domeniu, pe o specialitate, pentru ca intr-un atelier de pietrarie nimeni nu este in plus, fiecare incepator isi va gasi un loc.

-Prima experienta !

Acestui novice innainte de toate i se pregatea un frumos bolovan, mare cam atat cat sa nu-l poata ridica, primea un ciocan de pietrarie “mazzetta” si datoria sa-l faca tandari din spitz “subia” pana seara. La inceput loviturile erau slabe, timide, cu multe esecuri si rani, insa dobandea totodata experienta, incredere si satisfactia unei zile lucrate- elevul putea fi mandru de cina binemeritata. Aceasta experienta de lucru este esentiala nu doar necesara celor care vor sa  lucreaze piatra in general. Dupa un timp “degrosarea la spitz” devine relaxanta, capata ritm, e sunetul care spune totul despre cel ce-l produce; daca e maestru sau doar incepator ! Degrosarea sau “sbozzatura” e procesul prin care se inlatura mare parte din material astfel incat figura sa poata fi definita “grosso modo”!

-Prima lucrare – un plan si nu doar atat !

A face un plan pare un exercitiu foarte simplu atuci cand se dispune de scule electrice si alte mijloace mecanice, insa daca trebuie sa-l faci la mana cu spitz-ul, dalta si ciocanul devine o adevarata provocare. E nevoie de un echer de un dreptar pentru a verifica permanent planul sa nu fie deal, sa nu fie vale, sa-l pui pe lung, pe lat… sa “nu” vezi fanta de lumina sub dreptar. ”Lucratul la mana” consolideaza experienta novicelui cu fiecare zi -trebuie deci sa lucreze la mana, sa traseze cu creionul tare, sa treaca cu gradina si apoi cu dalta sa lase suprafata curata . Obtinerea unui plan se face cu ajutorul unei incizii cu dalta pe linia trasata cu creion si dreptar asfel incat sa se obtina de jurimprejur-ul piesei un plan descris de o linie continua “vista al traguardo”. Departarea materialului din partea superioara se face lovind intotdeauna spre zona cantitativa si de jos in sus, astfel incat riscul de a sparge marginea si sa rupa sub linie sa fie minim. Asta reprezinta o regula si deci o tehnica cu specific pentru pietrari. Definit acest plan din dalta, aceasta incizie pe linia creionului se trece la scapitzator si se ataca pe toate laturile. Partea de mijloc, interiorul se va lucra tot cu ajutorul unor planuri ghid care vor uni laturile in mod perpendicular, verificate planurile pe lung si lat cu dreptarul, se trece la inlaturarea materiei prin lovituri paralele de spitz sau ungheta cu atentie deosebita la planul de sub “fier”. Dupa degrosare se trece la gradinare -e momentul in care planul se percepe curat, insa permanent trebuie sa se verifice planeitatea asezand dreptarul pe lung, pe lat, in diagonale. Se trece apoi la dalta “scalpello” si se niveleaza tot planul cu atentie sa nu se produca nici o forma de refief, vale sau deal. Odata ce planul e terminat din dalta o noua prodedura e necesara pentru definirea cu precizie, pentru uniformizare si netezire “levigare”. Peste planul obtinut se va aseza o alta bucata de marmura cu planul in jos iar intre planuri se va presara un nisip uniform  “rana” si putina apa., -se va actiona cu miscari circulare bucata de deasupra pana ce planul va dobandi o suprafata neteda si uniforma, se spala si se admira ! Se procedeaza la fel pentru obtinerea de planurilor la capete si in zona opusa, astfel vom obtine o piesa rectangulara numai buna pentru a o folosi ca treapta, consola, chee de bolta…cine stie. Sigur ca dimensiunea ne va purta la o intrebuintare adecvata si probabil o treapta la intrare ar fi alegerea potrivita sau blatul pervasului de la fereastra. Aceasta piesa desigur se poate intrebuinta in forma sa simpla de paralelipiped, insa pe vremea cand nu exista “merge si-asa “ lucrurilor li se dadeau importanta astfel un ciob de capitel, de sculptura, un fragment arheologic e si azi de admirat pentru ca are detaliu, are poveste. Acestei trepte ii trebuie deci personalitate, identitate –adica profil –se impune aplicarea la capete a unui sablon confectionat din carton sau tabla subtire cu profilul ce va urma sa fie lucrat pe parti. Obtinerea profilului face treaba aproape terminata, cu un singur amendament; -montajul …care este o alta provocare !

A doua lucrare –mojarul !

Aceasta lucrare este menita sa organizeze procesul de lucru prin conceperea unei strategii – se va incepe de la un bloc neuniform cu ceva defecte astfel incat sa se poata intampina toate problemele realizarii acestei piese. Iarasi un plan va fi scos la lumina iar aceasta va fi cel din zona superioara unde se va desena un patrat controlat cu echerul, iar din centrul patratului gasit cu ajutorul celor doua diagonale elevul va trasa cu compasul un frumos cerc inscris si tangent la patrat. Aceasta va fi marginea mojarului si zona de referinta pentru trasarea grosimii peretelui care va trebui sa fie nici prea gros nici prea subtire, dupa care se trece la definirea planurilor laterale obtinand la final o specie de cub. Pentru cavitate se va pregati un sablon din carton sau tabla subtire pe care se va trasa curba peretelui interior, acest sablon va avea drept reper axul central de pe fundul vasului iar o miscare de rotatie in jurul acestui ax va descrie zona care va trebui curatata si unde va rezulta deci cavitatea vasului. Netezirea acestei suprafete concave solicita mult rabdarea…fapt care contribuie la definirea aptitudinilor si alegerea specialitatii noului elev. In atlierele de pietrarie de la Pietrasanta chemate “Laboratori di marmo” se lucrau de toate iar majoritatea acestor ateliere erau specializate pe anumite tipuri de produse, fapt ce putea insemna ca pietrarii “artisani” erau specialisti in rezolvarea unui anumit tip de lucru: astfel avem “I marmisti” -toti cei ce lucreaza cu marmura, sunt apoi “gli sbbozzatori, ornatisti, panisti e scultori” (degrosori, ornamentisi, cei ce fac vesminte si materialitati si sculptorii, cei ce fac figura umana. O a treia lucrare va stabili insa alegerea specialitatii noului elev in functie de modul i care va reusi sa rezolve aceasta noua tema.

A treia lucrare – masca (reproducerea unui basorelief)

Particularitatea acestei noi provocari consta in faptul ca din punct de vedere tehnic va fi implicat un sistem de pantograf (punctator) “macchinetta” si un suport pe care acest pantograf va fi fixat cu o morseta. Acest suport numit si cruce se sprijina pe trei cuie si in procesul de lucru e mutat de pe model pe bucata de marmura astfel incat sa poata copia locatia punctelor ce definesc figura si prin mutarea pe marmura, transpunerea lor in mod corect astfel incat sa se poata realiza relieful figurii copiate ! Dupa realizarea crucii, care in cazul acesta nu e cea mai potrivita pentru ca nasul figurii va fi chiar sub bratul central, asa ca se va folosi o forma “L” dupa care se va trece la stabilirea locatiei pe model astfel incat toata suprafata sa poata fi atinsa de tija punctatorului. Se vor stabili tastatorii “i tasti” zonele de contact pe care cele trei cuie ale crucii se vor sprijini, acestea sunt de obicei cubulete de marmura fixate cu gips si de marime potrivita. Se verifica daca pe marmura pot fi ajunse cele mai indepartate puncte ale modelului si se trece la fixarea tastatorilor pe bucata de marmura. Cu un creion moale se semneaza fin punctele ce definesc relieful mastii pe model, alegerea lor sunt repere anatomice si se pun acolo unde relieful se schimba si desemneaza parti ale figurii. Tija punctatorului va fi pusa perpendicular pe forma modelului si la o distanta de un creion (grosimea unui creion de cc. 7mm.) astfel, degrosarea  “sbbozzatura” imbraca uniform relieful figurii care va fi rezolvat intr-o a doua etapa “riffinitura” ! Transpunerea punctelor se face prin localizarea lor  pe model, fixarea cu tija punctatorului prin strangerea opritorului, mutarea crucii pe bucata de marmura si coborarea tijei; se marcheaza punctul si se procedeaza la fel pentru toata suprafata, dupa care aceasta multitudine de puncte vor fi unite prin gradinare si dalta atent mereu la relieful figurii. Rezultatul ar trebui sa fie o copie fidela, o reproducere demna de toata admiratia.

Lasă un răspuns